Ion Luca Caragiale, nascut la 30 ianuarie 1852 in Haimanale, judetul Dambovita, a fost cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti prozatori ai literaturii romane. Fiul lui Luca Stefan Caragiale si al Ecaterinei, provenea dintr-o familie cu puternice legaturi cu lumea teatrului - unchiul sau, Iorgu Caragiale, era actor si director de trupe teatrale. A urmat studii la Ploiesti si Bucuresti, fara sa obtina niciodata o diploma universitara. L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Teatrul National din Bucuresti, unde Eminescu era sufleor si copist in trupa lui Iorgu Caragiale, incepand o prietenie care va dura toata viata. Debutul literar a avut loc in 1873 cu poezii publicate in Familia. A scris cele patru comedii care au revolutionat teatrul romanesc: O noapte furtunoasa in 1879, Conu Leonida fata cu reactiunea in 1880, O scrisoare pierduta in 1884, considerate capodopera sa si cea mai buna comedie romaneasca, si D-ale carnavalului in 1885. A scris si drama Napasta in 1890. Comediile sale ofera o satira devastatoare a societatii romanesti, a clasei politice, a micii burghezii si a provincialismului, cu personaje devenite arhetipuri nationale - Catavencu, Dandanache, Pristanda, jupanul Dumitrache. Proza sa - nuvelele si momentele - demonstreaza un talent narativ exceptional, cu observatie psihologica acuta si umor negru. Nuvele precum O faclie de Paste, In vreme de razboi si Kir Ianulea sunt capodopere ale genului. A fost director al Teatrului National din Bucuresti si inspector general al teatrelor. In 1905 s-a stabilit la Berlin, unde a trait pana la moarte, din motive care au generat speculatii - nemultumire fata de viata literara romaneasca, conflicte personale sau pur si simplu dorinta de a trai intr-un mediu cultural mai stimulant. A murit la 9 iunie 1912 la Berlin, la varsta de 60 de ani. Este inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. Opera sa dramatica ramane fundamentul teatrului romanesc, iar proza sa continua sa fie admirata pentru luciditate, ironie si maiestrie narativa.