Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, nascut la 21 mai 1880 in Bucuresti, a fost unul dintre cei mai importanti si mai controversati scriitori romani ai secolului XX. Fiul lui Nae Theodorescu si al Mariei, a crescut in conditii modeste, fiind nevoit de la varsta de 11 ani sa se intretina singur, dand meditatii. A urmat Scoala primara Petrache Poenaru si Liceul Sfantul Sava din Bucuresti. A debutat literar in 1896, la doar 16 ani, publicand poezia Tatal meu in ziarul Liga Ortodoxa condus de Alexandru Macedonski, care l-a apreciat imediat ca pe un talent exceptional. La cenaclul lui Macedonski l-a cunoscut pe Gala Galaction, cu care a ramas prieten toata viata. Pseudonimul Arghezi provine, dupa explicatia scriitorului, din Argesis, vechiul nume al Argesului. La 19 ani a intrat la manastirea Cernica, unde a stat patru ani, devenind diacon si secretar al mitropoliei din Bucuresti, experienta parodiata cu sarcasm in romanul Cimitirul Buna Vestire. In 1905 a plecat la Paris, apoi la Fribourg si Geneva, unde a studiat, a scris poezii si a lucrat in atelierul unui bijutier. Revenit in Romania in 1910, a desfasurat o activitate literara prolifica, scriind versuri, pamflete politice si articole polemice. In 1918 a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru colaborationism in timpul ocupatiei germane, fiind incarcerat la Vacaresti. Eliberat in 1920, a publicat in 1927 prima carte de poezii, Cuvinte potrivite, urmata de Flori de mucigai in 1931, volume care au revolutionat limbajul poetic romanesc, introducand registre lexicale considerate pana atunci incompatibile cu poezia. A impus in literatura romana tableta ca specie literara, un gen de pamflet alegoric. A scris romane, proza pentru copii, eseuri critice si o vasta opera publicistica. In 1943 a publicat pamfletul Baroane impotriva ambasadorului german, fiind inchis in lagarul de la Targu Jiu. Dupa razboi, in 1948, a fost interzis prin celebrul articol al lui Sorin Toma Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei, retrageandu-se la casa din Marttisor. Reabilitat treptat dupa 1952, a fost ales membru al Academiei Romane in 1955 si sarbatorit ca poet national. A primit Premiul International Herder in 1965 si a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura. A murit la 14 iulie 1967 in Bucuresti, fiind inmormantat in gradina casei din Martisor, alaturi de sotia sa Paraschiva.